Centrefold’s Playinground

Who is responsible for the healing of the healers ? Is the very process of healing, which they so gracefully  master every day ? Does this sense act as a fuel, a burning desire,  a drug ?

Or , else, can the healers ever be healed in the first place ? Are they so immune to the razorblades of the world that they feel nothing where other panic and bleed ?

I guess not. I’ve always known that something’s wrong with me. And if I genuinely resolved most of  my problems by now, I still don’t know if my solution will ever be reached. For that I need such a greater constience than mine, such a person who would commit herself in the act of healing.

Obviously, this person must not be a healer. Healers cannot heal amongst each other.

She must be a floater. For he only needs what free means. For he does not yet know…

1 ) The soap you use

2 ) The capital of the country you live in

3 ) Whether the country you live in is a republic or not

4 ) The difference between pink and purple

5 ) How your boss likes his coffee

6 ) How many girls you wanted to screw

7 ) When you last drank Heineken beer

8 ) When you first fell and broke something

9 ) What is the shortest way from home to a Heineken beer ( in case you don’t have any left in the fridge )

10 ) That Barack Obama is black

A is for apfelstrudel

B is for batllecruiser

C is for cookies

D is for dummies

E is for easy

F is for fizzy

G is for galvanization

H is for humanity

I is for infinity

J is for jubilation

K is for kryptonite

L iz .. well , not for love.

M is for massive

N is for none

O is for one

P is for passive

Q is for quasar

R is for rhododendron

S iz .. stop it. You fucking pervert

T is for Twix

U is for Unix

V is for vigilante

W is for we

X is for X-mas

Y is for you

Z iz . That Simple

Asta e unul dintre acele acte umane care imi provoaca cea mai mare repulsie. Ignorarea nu e un sentiment, nu e o traire, e pur si simplu un produs ( o alegere ) a ratiunii. Fara nici un pic de interventie din partea constiintei , mai mult se poate presupune ca e un act de protejarei a constiintei. Ignorarea inseamna refuzul unui anumit aspect al vietii tale, si reprezinta pana la urma o ingradire proprie. Ca si cum amaratul de canar si-ar construi propria sa colivie, si s-ar baga in ea de bunavoie . Ignorarea unei categorii sociale, a unor oameni, a unor situatii , a unor sentimente inseamna refuzul constientizarii lor, dar presupune o stare de alerta permanenta , pentru predetectarea evenimentului , actului.

O persoana care este obiectul ignoarii se numeste ignorat. Tot aici merita mentionata apropierea de ignorant , un cuvant care poate duce in greseala utilizatorul sau . Ignorant inseamna neincrezator, superficial, naiv.Ignorarea se poate naste din mai multe cauze, care toate au front comun teama. In primul rand , teama de situatia ignorata, de ignorat(a) , de propriile sentimente care se neaga. Ignorandul e cel care refuza pentru ca stie ca ii va fi greu ( rau ) daca accepta evenimentul.

Si ultima parte teoretica legata de acest subiect. Ignorarea nu are de a face cu binele sau raul. NIci ingerii , nici demonii ( personali ) nu influenteaza ignorarea. E pur si simplu o alegere proprie a ratiunii neinfluentate.

Din punctul meu de vedere , e o alegere cat se poate de gresita. Si nu neaparat pentru refuzul unei bucatele de viata, cat pentru durerea cauzata ignoratului. De fapt, s-ar putea sa fie una dintre cele mai concludente si eficiente metode de a face pe cineva sa sufere. Ignorarea e mai presus de ura . Aceasta din urma are avantajul de a pastra legatura interrumana, insa ignorarea consta in ( la nivel global ) ruperea oricaror legaturi existente si chiar uitarea intentionata a amintirilor comune.

De ce am scris acest post ? Pentru ca in ultimele 3 zile am jucat ca ignorat pe scena vietii. Ceea ce ma deranjeaza cu adevarat nu e faptul ca acest lucru mi s-a intamplat de prea multe ori, ci ca de data asta, pare sa fie ascuns. Adica, e un fel de joaca de a ignorarea. Candva, am suferit din pricina unor ignorari cat se poate de pe fata. Insa acum, cand se petrec niste lucruri care nu le controlez ( nici macar nu le pot observa corect ) care ma influenteaza , nu pot decat sa ma las purtat de val.

Imi e absolut imposibil sa prevad ce va urma.

Marea majoritate a muritorilor de pe Terra e constienta de faptul ca povestea nu se va sfarsi in momentul mortii. Am ajuns sa cred ca din aceasta cauza oamenii sunt terorizati de conceptul de moarte, si faptul ca el implica parasirea acestei lumi foarte comfortabile. Ei stiu ca vor ajunge undeva , dar nu stiu unde. Poate ca ar fi fost mult mai sanatos sa fie majoritara varianta mortii totale. S-ar fi putut accepta mai usor ( si mai devreme ).

Aceasta siguranta de a ajunge intr-un loc nesigur e intiparita pe fetele tututor, scoasa la iveala pentru ca toata lumea sa vada. E purtata cu un soi ciudat de demnitate amestecata cu duiosie. E mai mult o frustrare a afirmatiei : ” sunt sigur pe lume. Parasit de Dumnezeul meu”. Intr-adevar , mai degraba omul crede intr-un creator perfid si ignorant, decat intr-unul protector.

Si atunci, de ce nu ne-am intreba ( nu exista niciun fel de dovezi pro si contra ) : “Nu cumva ni se va intampla ceea ce credem noi ca ni se va intampla ? ” Adica, dupa ce murim, spiritul nostru va ajunge tocmai in locul pe care ni-l imaginam noi in timpul vietii…

E o afirmatie ultra-boema, aproape ilara, incontestabila dar nu si inutilizabila. N-ar fi mai bine oare sa traim cu Raiul in minte ca destinatie ( pleonastic spus, finala ) a existentei noastre ?

Existenta Domnului ( garantata de existenta Satanei ) implica si un fel de loc de promenada pentru El, acel loc in care cateodata ia cele 2 zaruri in maini, dar refuza sa le arunce stiind dinainte ce numere vor iesi… Acolo unde isi bea cafeaua cu lapte duminica dimineata, la umbra vreunui copac si linistit de ciripitul pasarelelor.

Va invit sa va alegeti un Rai cat mai frumos. Pentru ca s-ar putea sa vi se intample si dumneavoastra pana la urma…

Chiar daca toti suntem pesemne diferiti, gandim si actionam la fel ( in aceleasi ipostaze ) la nivelul dorintelor. Prin urmare, foarte multa lume se gaseste intr-o oala imensa. Acolo unde “fierberea” consta in satisfacerea placerilor si dorintelor , mai mult decat a nevoilor. Lucrul acesta teoretic nu e rau, dar lipsa teribila de diversitate a dorintelor e cea care da de gandit :

In cele ce urmeaza, cazul feminin ( pitzipoanca ) :

1. Pana e mic, pruncul vrea atentie, vrea sa fie rasfatat si comanda in permanenta parintilor , controlandu-i (mai tarziu , acelasi lucru il va incerca asupra sotului )

2. Cand creste un pic mai mare ( pe la 10 ani ), fetita vrea deja independenta , vrea sa fie “lasata in pace”, cauta sa se distreze cu prietenele ei, vazand ca asa face toata lumea matura, se grabeste sa imbatraneasca, si isi invidiaza eventualii frati sau surori mai mari. Deja se preocupa excesiv de aspectul fizic. Din toate punctele de vedere , isi rateaza varsta.

3. Cel tarziu la 15 ani, fata a incalcat cel putin una din regulile : nu beau, nu fumez, nu ma droghez. Probabil a facut deja sex ( din curiozitate si din incercarea de a nu “ramane in urma” fata de prietenele ei ). E varsta la care ii ameteste pe baieti ( sau cel putin crede asta ). Are impresia ca traieste la maxim, dar de fapt primele depresii o macina mai tare decat se astepta. Nevoia de atentie e cea mai accentuata acum.

4. Cel tarziu la 20 ani,tanara are o relatie stabila ( sau doreste asta ) . A trecut de varsta experimentelor ( desi in continuare nu ar refuza nebuniile ). Mari sanse sa isi aleaga gresit partenerul ( ea e cea care nu a invatat absolut nimic din fostele relatii ). Depresiile au devenit un lucru primejdios de comun. Incepe sa nu inteleaga de ce au trecut toti acei ani “frumosi”.

Si cam atat. Nu e cazul sa continui sa balivernez pe tema asta. The damage was done by now.

Totusi , morala ( pentru cele care se regasesc CAT DE CAT aici ) e ca pana la 20-si-ceva de ani, nu e prea tarziu sa o apuci pe calea corecta. Dupa aceasta varsta, nu mai depinde de tine.

In mare parte, cu asta s-au ocupat oamenii politici in recent … decedata campanie electorala. Dar, exact precum pasarea Phoenix, aceasta mizerabila campanie va renaste din prorpia cenusa ( Doamne , ce ma enerveaza expresia asta ) pentru turul doi , la capitala.

In opinia mea, sansele sunt impartite foarte riguros. Oprescu are deja sprijinul declarat al PSD si PNL. Iliescu, Geoana si Orban pareau incredibil de putin afectati de infrangerile lor usturatoare. Se uitau cu speranta si cu incredere la Oprescu, cand acesta a vorbit imediat dupa anuntarea rezultatelor. Poate asta va fi inceputul sfarsitului pentru PD-L … Sau poate ca prin murdaria cu care il vor improsca pe adversar, cu foarte familiara lupta de gherila, cu pomenile imense ( poate se baga alde Flutur ) Basescu isi va pastra turnul de control.

In caz contrar, pot doar sa sper ca e inceputul sfarsitului. Ca PSD si PNL vor intelege ca singura modalitate de a avea cascaval la anul e sa il imparta INTRE ELE. Pe cont propriu, in niciun caz nu vor reusi sa depaseasca PDL. SI poate ca de asta avea nevoie romanii.. de o coalitie total lipsita de logica , intre singurele doua partide care au o pozitie bine determinata ( stanga , respectiv dreapta). Si in acest caz, contrariile par sa se dea una la alta.

Si in loc de incheiere, un alt banc cu EMO, care m-a facut sa pufnesc intr-un ras ilogic, pentru colegii mei din sala de lectura :

” Cum dai jos un EMO din copac? “

” Tai franghia. “

Sincer, nu am avut timp in ultimele zile. NIci macar cat sa imi verific macar traficul…

Multe nu s-au schimbat in rau in aceste zile. Asteptarea a luat sfarist, ce am spus un pic mai demult s-a implinit… chiar daca doar dintr-o singura directie ( cred ).

Si in continuare ma stresez ( si imi place asta ) sa ii fac si pe altii sa isi streseze un pic constiinta. Sa nu o lase sa mucegaiasca, ca dupa aceea pute de la o posta.

Maine voi reveni cu detalii privitoare la cum a decurs predarea si prezentarea proiectului. Asta daca voi ramane in viata , desigur

O faceau sa planga… De fiecare data cand sa plimba prin parcul atat de frumos rascolit de primavara, mici lacrimi ii invadau ochii.. scurgandu-i-se apoi pe obrajii reci.

Isi jurase ca nu va mai plange niciodata. Nici pentru el, nici pentru nimic altceva. Era singura scapare din ghearele nebuniei care o cuprinse dupa ce o parasise pentru altcineva. Decizia venise dupa ce abia rezistase unei nopti intregi de nervi, depresie , lacrimi si suferinta… Dupa ce rezistase cu demnitate gandului suprem care aproape o convisese.

Toate bancutele din parcul viu erau pline.. cate o familie care isi scotea copiii dintre betoane… cate o pereche de batranei care priveau neincrezatori viata din jurul lor.. totusi tinandu-se de mana. Dar mai erau si tinerii indragostiti.

O ea .. imbracata strident si sumar, dar totusi cu un aer inabordabil. Cu niste ochi care urlau dupa o atingere… Un el pe care il treceau toate transpiratiile.. dar care isi pastra calmul, macar cat sa o abureasca cu povesti prostesti. Si care nu si-ar fi dat seama ce trebuia sa faca nici daca i se desena.

Invariabil, tot ea facea primul pas… Se apropia la inceput timida de el.. cauta sa il faca sa isi opreasca turuiala inconstienta… sa ii trezeasca sentimentele si sa ii adoarma ratiunea nociva…

Iar el se lasa de buna voie prins in jocul acesta, sperand ca vor fi dulci…

Mereu plangea, gandindu-se ca putea sa mearga mai departe, sa treaca peste acel episod.. viata ei ar fi putut reincepe in orice moment. Dar acum era prea tarziu…

Chiar daca aceasta primavara era diferita. Ii facea obscen cu ochiul, flirta cu ea. Incerca sa o deschida din nou. Si ea accepta pariul.

Acum sosise vremea sa planga din nou, si sa schimbe juramantul : Aceasta era fara indoiala ultima primavara care o gasea singura pe acest Pamant.