Innocence

O faceau sa planga… De fiecare data cand sa plimba prin parcul atat de frumos rascolit de primavara, mici lacrimi ii invadau ochii.. scurgandu-i-se apoi pe obrajii reci.

Isi jurase ca nu va mai plange niciodata. Nici pentru el, nici pentru nimic altceva. Era singura scapare din ghearele nebuniei care o cuprinse dupa ce o parasise pentru altcineva. Decizia venise dupa ce abia rezistase unei nopti intregi de nervi, depresie , lacrimi si suferinta… Dupa ce rezistase cu demnitate gandului suprem care aproape o convisese.

Toate bancutele din parcul viu erau pline.. cate o familie care isi scotea copiii dintre betoane… cate o pereche de batranei care priveau neincrezatori viata din jurul lor.. totusi tinandu-se de mana. Dar mai erau si tinerii indragostiti.

O ea .. imbracata strident si sumar, dar totusi cu un aer inabordabil. Cu niste ochi care urlau dupa o atingere… Un el pe care il treceau toate transpiratiile.. dar care isi pastra calmul, macar cat sa o abureasca cu povesti prostesti. Si care nu si-ar fi dat seama ce trebuia sa faca nici daca i se desena.

Invariabil, tot ea facea primul pas… Se apropia la inceput timida de el.. cauta sa il faca sa isi opreasca turuiala inconstienta… sa ii trezeasca sentimentele si sa ii adoarma ratiunea nociva…

Iar el se lasa de buna voie prins in jocul acesta, sperand ca vor fi dulci…

 

Mereu plangea, gandindu-se ca putea sa mearga mai departe, sa treaca peste acel episod.. viata ei ar fi putut reincepe in orice moment. Dar acum era prea tarziu…

Chiar daca aceasta primavara era diferita. Ii facea obscen cu ochiul, flirta cu ea. Incerca sa o deschida din nou. Si ea accepta pariul.

Acum sosise vremea sa planga din nou, si sa schimbe juramantul : Aceasta era fara indoiala ultima primavara care o gasea singura pe acest Pamant.