Neinteles

Nici macar una nu a putut sa ma accepte exact cum eram. Si au fost multe…

Toate imi faceau la inceput ochi dulci. Erau interesate de felul meu diferit , construiau poate iluzii… Insa nici macar una nu a reusit sa imi accepte valorile mele.

Credeau ca is prefacut, ca nimeni, niciodata, nu ar fi putut sa fie ca mine. M-au condamnat si m-au ingropat undeva adanc in inimile lor, distrugandu-si-le.

Eu doar vroiam sa iubesc. Sa le iubesc. Nu vroiam sa le scot maruntaiele, sa le violez , sa le supar, sa le schimb. Asta nu au inteles ele. Nu au inteles ca e vorba de propria persoana pana si in iubire.

Totusi, in dizgratia lor nevinovata, in aceeasi goana dupa reversibilitate, dupa “aici si acum” , goana de propriile origini caracteristice omului, au stiut ca m-au ranit.

ce nu au stiut e ca m-au facut si mai puternic. Fiecare lacrima scursa atunci m-a invatat cum sa invat, fiecare marunta clipa de neputinta m-a facut sa inteleg.

Sa inteleg ca singura persoana din lume care poate ( si are voie ) sa ma inteleaga sunt EU.