Cand se trezi, isi dadu seama ca era singur. Un soc imens pentru el, doar ultima lui amintire fusese un amfiteatru plin… O masca sangeranda , niste ritmuri innebunitoare care faceau sala intreaga sa vibreze.
Si… parca mai era cineva cu el . In nici un caz nu isi putea aminti , desi…
La naiba! Nu mai stia nici macar cum il cheama pe el!
“Fabian”.
O voce clara in minte. O mai auzi inca o data. Brusc, isi dadu seama ca de fapt o auzise.
- Cine e acolo? Arata-te!
” Trebuie sa iti amintesti! “, insista vocea.
Abia acum reusi Fabian sa isi regleze respiratia. Sa constientizeze ca de fapt era intr-o padure racoroasa. Era o noapte lipsita de protectia lunii, iar linistea totala a naturii parea sa fie cel mai inspaimantator lucru pe care il simtise vreodata.
Apoi ochii sai mari vazura un ingeras care il privea atent. Aproape il implora din priviri…
- De ce nu ma ajuti sa imi amintesc??
“Nu imi da voie”
- Cine nu iti da voie?
“El”.
Fabian se prabusi pe covorul de frunze uscate. Acum vroia cu disperare sa uite …
- Doamne!.. Ce am facut??
